Insula Serpilor

Insula Serpilor este cea mai faimoasa insula a istoriei de dinaintea razboiului troian dar si post razboiului. Numele pe care le-a purtat sunt nenumarate, insa toate se coaguleaza intr-un manunchi intangibil descris de surasul unei religii fine, stralucitoare, aproape ireala.
Insula Serpilor, asa cum este numita astazi, este parte a tinutului Dobrogea, acel Pamant Bun unde au trait primii oameni religiosi. Se povesteste ca religia ar fi aparut in Dobrogea iar Templul lui Apollo din Insula Serpilor ar fi fost primul templu de pe Pamant. Legendele si datinile romanesti au pastrat atatea amintiri si detalii despre o lume ce pare imaginara astazi, incat totul a intrat cu atata amar intr-o uitare sortita destinului omenirii contemporane. Nicolae Densusianu, marele istoric, inca a mai prins blocuri de piatra alba, mari, aduse de nu se stie unde pe insula. Blocurile care formau alta data maretul templu erau asezate unul peste altul fara a se fi folosit vreun material de constructii de imbinare sau alipire. Dovada ca, ca si murii, erau constructii megalitice.
Sa ne amintim ca Tarotul Bohemian contine cartea 2 de Cupa, Iubirea, unde apare emblema Artei Roiale a Dobrogei.
Primul nume al insulei a fost Leuce, Leuke sau Alba. Era o insula ce apartinea cultului lui Apollo, cel hiperborean, ceea ce ne trimite cu gandul ca a facut parte din primii coboratori. Cetatile atlante de pe malurile Marii Negre, Histria, Tomis, Techirghiol, Callatis, Apollonia,  isi inchinau apartenenta cultului lui Apollo. Inca mai zac pe fundul marii ruinele marilor cetati si se vorbeste de existenta unei statui marete a lui Apollo in carul cu cai solari cu totul si cu totul de aur. Arheologia subacvatica este foarte dificila si costisitoare. Romanii stau pe pamant si ape sfinte, de neatins pentru ei. Ironic sau precaut?
Legenda insulei este ca acolo s-ar fi oprit Letona, mama gemenilor divini Apollo si Diana, sa le dea nastere. Fusese urmarita de sarpele Pyton pentru a o omora, trimis de zeita Hera (tradus Amanta). Zeus este tatal legitim al celor doi copii. Apollo devine zeu Solar, Diana, zeita Lunara. Povestea este de o frumusete si complexitate aparte, cu trimiteri in cataractele Universului, ale sacrului galactic. Apollo omoara sarpele atunci cand creste cu o sageata de aur, iar sageata ar fi astazi ingropata in muntii Carpati. Insula capata si numele de Insula Balaurului sau a Serpilor (datorita gorgonelor care ar fi locuit aici), in amintirea uciderii sarpelui. Interesant este ca datinile romanesti pastreaza si legenda lui Novac, aproape similara, care ar fi ucis un sarpe mare care ar fi suparat oamenii. Il taie cu sageata in sapte locuri aflate pe paralela de 45 de grade, ucigandu-l in Insula Serpilor. Practic, aceeasi poveste. Numele padurii Letea din Delta Dunarii, singura padure de stejari
dintr-o delta, poarta numele mamei Letona. Tot aici se afla frumoasele herghelii de cai salbatici pe care localnicii zilelor noastre ii trimit in abatoarele Italiei ilegal. Ce-au facut romanii? S-au uitat la televizor!
Alt nume al insulei este Insula fericitilor, acolo unde locuiau preotii lui Apollo. Insula ar fi asezata pe un centru energetic extrem de puternic, ceea ce ar fi provocat efecte asemanatoare zonei numite Triunghiul Bermudelor (acolo unde s-a descoperit o structura piramidala in adancurile apelor). Zona din imprejurul insulei era greu accesibila si patrundeau doar cei care trebuiau sa patrunda. Traditiile poporale romanesti spun ca apa de foc a fost adusa oamenilor de un pescar care se ratacise in apele insulei. Un calugar l-a salvat si i-a cerut sa-i slujeasca 7 sau 9 ani. In schimb, taranul pescar i-a cerut sa-i dea secretul apei de foc, pe care-l capatala sfarsitul perioadei. Cei de pe insula se ocupau cu albinaritul (Artemis – Diana este si zeita albinelor printre alte atribute – culmea, mierea fiind considerata Soare lichid).

Templul de pe Insula Alba este numit in popor Manastirea de ceara cu noua altare. Lovinescu vorbeste cu excelenta despre asta.
Toate acestea s-au intamplat anterior razboiului troian; pe insula s-a nascut povestea Pasarii Pheonix care si-ar fi avut cuib in templu si nicaieri altundeva. Corabii pline cu daruri si aur veneau periodic pentru sarbatoare si inchinaciune la insula. Insula era un loc unde erau inmormantati toti eroii pelasgi si anteriori lor. Ar fi existat multe movile pe insula, care se intindea pe un teritoriu vast comparativ cu fasia de pamant pe care o cunoastem astazi. Movilele sunt o alta dovada a existentei generatiei de umanoizi uriasi in meleagurile de acolo. Dupa caderea Cultului Apolonian, desi templul ramane functional, insula capata protectia autoritatii lui Ahile, Achilleus, a carui cenusa funerara a fost depusa in templu, apoi inmormantata. Masurat si confirmat radiestezic de Risvan Rusu la rugamintea mea. De atunci, unul din bratele Dunarii, marele Okeanos Potamos, se cheama Chilia, in cinstea sa.  Umbra lui Ahile aparea de-acum navigatorilor si cerea socoteala pentru scopul si
durata vizitei pe insula. Anomaliile care au dus la disparitii si scufundari bruste ale navelor au fost confirmate din vechime si pana prin zilele razboaielor mondiale.
Euripide este fascinant povestind cum, imediat dupa sfarsitul razboiului troian si impartirea prazii, umbra lui Ahile apare deasupra mormantului cerand jertfa de sange regal, anume pe frumoasa Polyxene, virgina din cate imi amintesc. Iata citatul din Hecuba: “Dupa cuprinderea si devastarea Troiei, aheii biruitori si-au impartit prada de razboi. Prinsele au fost trase la sorti. Andro-maca, sotia viteazului Hector, i-a cazut lui Neoptolemos, pore­clit si Roscatul (Pyrrhos), fiul lui Ahile, vizionara Casandra a incaput in miinile comandantului suprem, Agamemnon etc. Nu­mai Marele Erou, Ahile, pierind inaintea cuceririi cetatii, nu a putut sa primeasca drept rasplata o femeie de singe regal. De aceea, tocmai cind flota parasise tarmul Troadei, umbra lui mi’ niata s-a nazarit deasupra mormintului, cerindude helenilor sa i-o jertfeasca pe Polyxene, fiica mezina a lui Priam si a Hecu-bei. in acelasi timp, vinturile, care suflasera prielnic spre apus, au atipit, inci
t navigatorii, dupa scurta traversare a Helespon-tului,  au fost siliti sa ridice corabiile pe  uscat, in  Tracia.” Episodul jerfirii de sine al Polyxeniei este cutremurator. Nu apare in Hecuba, nu-mi amintesc unde.
Insula Serpilor apare si in religia indiana (si cum altfel, avand in vedere ca indienii au zei comuni cu romanii). In Srimad Bhagavatam apare denumirea marii cu 1000 de serpi si altele. Am uitat. Uit repede!
In anii trecuti a fost haos juridic pentru dobandirea Insulei Serpilor. Rusii au vrut-o, romanii au dat din ea. Asta e, in fata televizorului si la meciurile de fotbal romanii sunt dintre cei mai patrioti. Pe vremea lui Emil Constantinescu a pierdut Romania controlul total asupra insulei. Fasia de pamant ramasa astazi este forata, dovedindu-se a detine importante cantitati de petrol. A fost data rusilor in proportie de 25%, romanilor revenindu-le 75%.
Se vorbeste ca ar fi situata pe una din chakrele planetei.
O puteti vedea in schite cartografice in Dacia preistorica a lui Nicolae Densusianu sau in Muzeul hartilor si cartilor a lui Adrian Nastase de pe Londra 39, Bucuresti dar si in alte schite si harti vechi.
Cam atat am crezut de cuviinta sa spun despre Insula Serpilor. Mai multe informatii puteti gasi pe google sau in cartile de istorie veche.  Este o minune a planetei si nu este obiectiv turistic. Pam pam! Am scris pe fuga, sa fiu iertat!

Exista mai multe criterii dupa care se alege o poseta

Geanta potrivita poate juca un rol important intrucat ajuta la completarea oricarei tinute si la evidentierea celor mai frumoase trasaturi. Totodata, daca aceasta se alege cu inspiratie, atunci poate fi purtata in diferite conditii, chiar si mai multe luni la rand, asa ca daca esti in cautarea unor genti dama pe care sa te poti baza, atunci poti apela la Wild Inga. Sunt mai multe criterii de care trebuie sa tii cont pentru a lua o decizie inspirata, iar totul incepe cu lungimea.

Lungimea potrivita

Astfel, este important sa se constientizeze faptul ca locul in care ajunge geanta va fi accentuat, ceea ce presupune ca aceasta este o ocazie potrivita pentru a distrage atentia de la alte defecte, fie pentru accentuarea celor mai frumoase trasaturi. Bineinteles, optiunile sunt foarte variante in acest sens, motiv pentru care la Wild Inga ai posibilitatea de a face cea mai buna alegere.

Marimea ideala

De asemenea, trebuie sa se tina cont si de marimea gentii, tendinta fiind aceea de optare pentru unele mai mari, care sunt mai incapatoare si pot fi purtate in diferite conditii, insa in realitate acestea aduc numeroase limite. Mai mult, si cele mai mici, precum plicurile sunt populare, insa acestea sunt preferate in cazul ocaziilor speciale, intrucat dimensiunile lor sunt mai compacte, motiv pentru care nu sunt la fel de practice.

Forma perfecta

Forma gentii ar trebui sa o puna in valoare pe cea a corpului, astfel ca acesta este un alt criteriu care poate fi folosit in propriul avantaj. De exemplu, in cazul femeilor inalte si slabe se pot alege posetele rotunde, pe cand femeile mai scunde ar trebui sa se orienteze catre gentile cu unghiuri ascutite, care sa distraga atentia.

Stilul preferat

Aici totul tine de gusturi, motiv pentru care cine alege genti dama de la Wild Inga are la dispozitie o multime de variante. Asadar, se poate opta pentru una care sa fie purtata in viata de zi cu zi, care sa fie suficient de spatioasa pentru a gazdui toate obiectele importante, insa nu trebuie omise nici cele mai compacte, care sunt perfecte pentru activitatile mai speciale, precum o iesire in club, la restaurant sau participarea la o aniversare.

Practicalitate

Chiar daca o geanta este un accesoriu, care are rolul de completare a unui outfit, este important ca aceasta sa fie perfect functionala si sa fie practica, capitol la care produsele de la Wild Inga stau foarte bine. Acestea imbina utilul cu placutul si astfel se ajunge la niste genti de dama unicate, care vor indeplini cerintele impuse chiar si de catre cele mai pretentioase femei. Asadar, raportul calitate – pret este unul important si merita luat in calcul de fiecare data cand se face o asemenea alegere.

Craciunul celor singuri

Ani de zile am petrecut Craciunul in singuratate. Nu, nu ma intelegeti gresit, am fost norocoasa, inconjurata fiind mereu de familie sau de alte fiinte dragi. Pregateam mese cu acelasi meniu, mancam, cantam colinde, desfaceam cadouri frumos ambalate puse sub brad, imi puneam dorinte…ce mai mereu nu se implineau. Mergeam la biserica purtand ofrande, daruiam specialitati de sezon, alcatuiam liste de destinatari pe care ii felicitam. Obiceiul trimiterii felicitarilor postale era nelipsit. Puteam fi de invidiat, nu? Cu toate astea, eram… singura. In suflet. In inima. In minte eram desigur in compania viselor mele. Daca era frumos? Hm…era si nu era. Aveam si timp si pofta pentru a visa, fie si cu ochii deschisi, si pentru a spera ca anul urmator va fi…altfel. Dar Pruncul lipsea. Dragostea adevarata lipsea si ea. Inima era parca cea absenta.
*
Anul acesta, anul schimbarii pentru mine – cum il numea o prietena draga, an in care am fost binecuvantata a nu mai fi si, mai important, a nu ma mai simti singura in viata si-n inima… de Craciun mi-e gandul la cei ce acum sunt… singuri.

Lor le dedic aceste ganduri. Le spun un sincer La multi ani!, ii imbratisez asa impiedicat cum fac de obicei, dar cu toata inima si ii asigur ca stiu, singuratatea ori aglomeratia din jur nu se compara cu singuratatea din suflet. Acolo le-as dori sa nu mai fie singuri… Fie ca aleg sa fie ei cu ei insisi, ori cu Pruncul sfant, ori cu amintirea unei persoane dragi ori cu vreo fiinta de departe la care se gandesc… sa nu le fie insingurata inima! O luminita din bradul meu impodobit va sclipi in taina pentru ei. Sclipeste si acum. Nu, nu din bradul din sufragerie, ci din acel sadit in inima mea… cu ceva ani in urma. Care si-a pastrat culoarea – verde.
Off topic, sau nu… On my own

Contrapunct si virgula.

Cum primul „a” de-l scrii in prag de clasa intai se poate regasi-n prim vers de poezie
Si sarutand o floare de cires, simti promisiunea fructului ce va sa vie
Nu poti spune „Adio” la ce-ai vrea sa ramaie.
Tu speri mereu la maine si-ti cauti rugaciunea-n arome de tamaie

Te du ! Ramai ! Ba pleaca ! te chem si te alung
Iti sparg trupul de sticla; din bronz il recompun la strung
Si plec grabit la drum sa am timp sa n-ajung
Si plang si apoi rad.

Time-out. Rad si plang.
Si nu mi-e rau, nici bine. Si nu mi-e cald, nici frig
Iar foamea mi-o astampar cu gauri de covrig
Sa ma ridic ? Nu pot. Aveti cumva un cric ?
Ceva sa ma ajute … Cum dom’le ?  Chiar nimic ?
Mersi, dar nici nu-mi trebuia.  Ca am un „a” pentr-un prim vers de poezie
Si-o floare alba de cires ca promisiune-a fructului ce va sa vie.

La ceas aniversar.

ATENTIE !!!     NU E ZIUA MEA !!!
Incepusem aseara o postare. S-ar fi dorit ceva simplu, nepretentios, asa ca pentru o sfanta zi de marti. Plecand din A si urmand un traseu rectiliniu spre B. Trecusem deja prin X, Y si Z si doar ce poposisem in T cand am realizat ca iar bat campii. De ce pisici nu pot avea si eu un discurs direct, nesinuos, mi-e peste putere sa pricep. De fapt, ceva-ceva inteleg eu, dar mi-ar lua o saptamana sa explic. Pornind din A spre B, trecand prin S, D, Q, W, …
Anyway, mi-ati pus pe prag ieri, cei mai multi dintre voi, tone de declaratii de iubire vesnica, mesaje clare si frumoase si toate, dar toate – asta sa fie clar, mi s-au suit la cap asa ca nu mai depun niciun efort sa schimb ceva la mine, mai ales acum cand, iata, au inceput s-apara primele pete de mucegai undeva intr-un colt al cartii de identitate. Si-apoi mai am la indemana si exemplul luminos al tovarasului Iliescu. Ca uitati-va la el : a trecut aproape-un sfert de veac de capitalism salbatic peste  ’mnealui  si mosul tot “Poporul, Ceausescu, Romania” canta sub dus, tot despre Congresul XIV PCR citeste pe veceu si dimineata la micul dejun cand il intreaba doamna Nina cum vrea ouale, tot in limba de lemn ii raspunde, alunecos si fara sa dea un raspuns clar, crezand ca doamna intreaba de fapt de alte oua.
Si-acum sa intram abrupt in subiectul zilei : astazi este ziua internationala a internetului ! Ma mir ca lu’ conasul Google i-a scapat asta si nu s-a schimbat la fata cum face in alte situatii mai putin importante. Pentru ca, din umilul meu punct de vedere, ceea ce au facut in 1969 un grup de cercetatori americani atunci cand au reusit sa transmita o informatie de la un calculator la altul, este de departe cea mai importanta descoperire a sfarsitului de mileniu II si inceput de mileniu III. Si nu stiu cati dintre copii zilelor astea sau mai tinerii nostri colegi de ghidusii virtuale realizeaza suficient de clar ca a existat viata si inainte de internet. Cert e ca daca ar fi intrebati ar raspunde-n cor, la unison, ca nu poate exista viata fara internet, fiindca fiecare dintre ei a avut momente cand, gratie providerilor sau datorita chitrosilor de parinti care i-au tarait cu forta prin vreo excursie intr-un colt uitat de lume unde tableta cu semnal a ciobanasului Ghita nu a aju
ns inca, au trait cumplite zile de sevraj internautic.
Citeam mai zilele trecute un e-mail in care erau enumerate o serie de lucruri ce se vor schimba radical sau sunt in pericol de disparitie intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. Printre ele ziarele, cartea (in variantele print), muzica, televiziunea, proprietatea intelectuala si, da ! – nu-i cazul sa va faceti iluzii sau sa puneti sub semnul indoielii, intimitatea.

Am citit atunci argumentele dar nu am analizat care e punctul comun, cauza care se regaseste in toate cazurile predictionate ca indreptandu-se catre apus. Acum stiu : internetul. Online-ul, pirateria prin internet, zeci si zeci de softuri de socializare curioase peste masura, camere de supraveghere live in genul street-view-ului, toate acestea duc intr-acolo. Din insiruirea respectiva lipsea nemeritat, cred eu – fiindca i-as atribui un loc pe podium, inteligenta. Obisnuinta de a-ti lua temele cu copy/paste de pe referate.ro sau clopotel, accesarea varului Google pentru a obtine orice informatie refuzandu-ti  dreptul la propria gandire sau simple exercitii de memorie, trec parte din neuronii fiecaruia intr-o tampita stare de hibernare. Si cum organul nefolosit se atrofiaza e lesne de inteles incotro ne vom indrepta. Eu sper doar sa nu mai apuc ziua aia.
Orice, dar absolut orice, se afla acum la o distanta de un click. Imi amintesc zilele in care singurele informatii despre educatia sexuala se aflau in unele carti care circulau pe sub mana si-n care cele mai explicite informatii apareau sub forma unor desene in tus cu disectii care prezentau organele genitale. Nici acelea nu erau cine stie ce, ca, daca e sa ma intrebati pe mine, „ea” era un pic cam plinuta pentru gustul meu iar „el” era, aproape in bataie de joc, atat victima universalei legi fizice a gravitatiei dar si a umorului desenatorului care inchipuise in „imagine” un soi de semn al intrebarii, cocarjat si vai de lume. Acum sunt zeci de mii, poate chiar sute de mii sau milioane de siteuri care te-nvata deslusit cum sa o iei, cum s-a asezi, ce sa ii spui si de ce. Nici mult mai „banalul” sarut nu a scapat de vigilenta „specialistilor” internauti. Ca uite-am dat de-un site care te-nvata, de la A la Z cum sa prestezi cu
eficienta maxima : The Art of Kissing. Si am aflat, dintr-o parcurgere sumara, ca, spre exemplu, daca vrei sa-i aplici un sarut-aspirator, atunci : „A vacuum kiss occurs when you suck the air out of your partner’s mouth. It’s best if you’re not chewing gum.” Ati inteles, da ? Scoateti guma din gura, ca v-o aspira partenerul.  Aproape ca ti-e si rusine ca pana acum ai sarutat ca prostul, neprofesionist.
Cel din spatele siteului, autor si al unui best-seller insotit de DVD cu-acelasi nume, isi castigase anterior faima cu volumul „The Art of Hugging”. Si are si un blog pe care am descoperit un filmulet in care esti invatat cum sa NU saruti, de catre un pustiulica de 13-14 ani care, pentru exemplificare, isi pupa mana. Deocamdata doar pentru exersarea sarutului. Peste ceva timp acelasi pustiulica va descoperi si actul sexual. Nici nu sunt curios macar daca atunci tot cu aceeasi mana va deprinde abilitatile de a presta cu rezultate maxime.
Acestea fiind zise, LA MULTI ANI, INTERNETULE !, oriunde te-ai afla. Adica peste tot !

Iubire din Liceu

N-am scris… am fost ocupata cu gandurile referitoare la o anumita persoana, ganduri pe care nu le-am finalizat si nu stiu daca am sa fac asta vreodata. Vineri m-am vazut cu fostul meu prieten din liceu. Si de aici se trag toate…
Fostul prieten din liceu nu e niciodata doar fostul prieten, deobicei reprezinta mult mai mult de atat, deoarece cand esti in liceu dragostea e mai pura… cel putin pe vremea mea… eu eram mai naiva, mai pura, mai visatoare… visatoare sunt si acum… inca cred in iubire… si de ce n-as crede avand in vedere ce sentimente puternice trec prin mine iar unele raman acolo pentru mai mult timp… si am zis ca am sa astept nu, am sa astept sa faca tur-retur m-am saturat sa joc in deplasare forza steaua (acesta este un indiciu, nici de cum o scandare microbista, nu, nu sunt indragostita de nici un jucator lol ). Revenind, am impresia ca sunt experta in “abatutul de la subiect”.
Fostul meu iubit, cate as putea sa zic la capitalul asta, doar e baiatul care m-a insotit la balul de absolvire… a fost ales bine, m-am simtit rau in noaptea aceea si a stat mereu cu mine (nu, nu m-am imbatat ), ma uitam zilele astea la pozele de atunci ce caraghiosi eram noi imbracati asha eleganti in comparatie cu pozele noastre de prin liceu. Ma alinta shorty. Mi-a facut cadou un porc de guinea, tre sa recunosc ca aces cadou nu l-am inteles niciodata, era simpatic foc, portocaliu cu alb si il chema Rah Digga, vorbesc la trecut pentru ca in ziua cand a fost cod rosu in Bucuresti … Rah Digga a murit. Ne intelegeam bine in general, ne legau scoala, prietenii, frica cu bacul si facultatea si o atractie pe care o aveam unul fatza de celalalt. Andreea zicea: Chiar va potriveati.

Ne-am despartit inainte sa incep facultatea dupa ziua lui la scurt timp, de ce? pentru ca vroiam sa incep o viata noua si am hotarat eu ca el nu ar fi foarte nou in viata mea, am fost o nesimtita … cum sunt eu deobicei (DA mihai suntttttttt  !!!!) La cateva luni am inceput sa ne vedem din nou… dar n-a fost sa fie, eu m-am considerat brusc prea matura, parca stiam exact ce vreau sau poate eram prea suparata pe el… de ce nu a venit dupa mine? Fetele mereu isi doresc acea reintoarcere… in care baiatul trebuie sa cedeze orgoliului… stiam doar ca atata timp cat fusesem impreuna zambeam, era in avantaj chiar.
M-am intalnit cu el vineri, am baut un suc apoi ne-am uitat la un film (descrierea pe scurt). Cum e? Parca s-a maturizat putin, dar cand ma alinta are aceasi influenta proasta asupra mea… ma topeste adica. Nici nu-mi dau seama daca e ok ce fac acum, scriu un blog legat de viata mea cu mai putine perdele decat deobicei. Cum e ? La fel de inalt, aceiasi ochisori ce mi-au placut mereu, e putin mai dur cu mine sau vrea sa para asha, defapt e dulce cand isi strange nasul… stiu mi s-a mai spus sa nu mai spun despre baieti ca sunt dulci… dar unii chiar sunt, (si Matei e dulce cand da din nas – dnl doar cand da din nas ). Ce-mi place la Mihnea ? Ce mi-a placut intotdeauna. Ce nu-mi place la Mihnea… tatuajul ala … ala care trebuie scos de cativa ani . Ce e cu el? De unde vreti sa stiu? Am inima prea mare, iar el deja avea un loc in ea.
Photo: Carcotas Radu Sansebes – subiect Mihnea si cu mine – Club A – anul 1 uauim