Sacrificiul de sange

Sacrificiul de sange este cel mai mare sacrificiu care poate fi adus. Moartea prin daruire este pretul suprem. Aparent, nu exista nimic deasupra acestui gest.
Sacrificiul  de sange facut Zeilor, pentru ca despre asta vorbim acum, s-a facut din timpuri imemoriabile printre oamenii pamanteni (si aici am citat din Eminescu – Calin nebunul). La fel ca toata stiinta pe care omul o are astazi, si acest ritual le-a fost dat oamenilor. Dar sa vedem cum se desfasura el, pentru a intelege exact despre ce vorbim.
Pai, in ambele cazuri, om sau animal, sacrificatul trebuia sa fie pur. Fie ca era vorba de virgine, razboinici sau animale nepuse la jug pana atunci sau nemulse. Acum vreo 3000 de ani cand in Dacia/Getia se mai purta inca sacrificiul de animale, exista o norma dupa care acesta se facea. In primul rand, culoarea animalului. Daca Zeul era Ceresc sau (Sub)teran, culoarea era ALB sau NEGRU. Numarul sacrificatelor conta si el. Ritualul incepea prin stropirea altarului si a pamantului cu vin rosu. Vinul alb nu l-am gasit pomenit nicaieri. Vinul rosu se bea ca atare doar in timpul ritualului, altfel, pentru consum uzual era mereu diluat cu apa: trei parti apa, o parte vin. Dupa stropirea cu vin se aprindea focul. Se arunca in foc par din animalul ce urma sa fie sacrificat. Apoi sacrificiul avea loc. Niciodata, animalul sacrificat nu era mancat. Era ars. Apoi aveau loc libatiuni. In mare cam asa se desfasura.
In cazul oamenilor ca sacrificiu pentru Zei, cred ca putem vorbi despre el in perioada 7000 i.e.n – 2000 i.e.n., cu aproximatie, evident. Inainte de 7000 i.e.n. avem de a face cu o altfel de civilizatie omeneasca. In perioada 2150 i.e.n. – 2000 i.e.n. avem povestea lui Avram si Isaac, spre exemplu, desfasurata la Isaccea de astazi (vezi detalii in Sparta si Micene, tarile fratilor razboinici Menelau si Agamemnon – serial TROIA 11).
Acum ca am vazut cum stau lucrurile, ne indreptam atentia asupra ritualurilor pentru Zei din perioada e.n. Atunci sacrificiile de animale dispar si ele sub asuprirea crestinismului. Desi, incepusera de ceva vreme sa fie inlocuite de la sine cu tamaie. Asadar, tamaia devine substitut. De ce oare, poate va intrebati?! Deductia este simpla. In ambele cazuri este vorba de o incinerare, sange incinerat, tamaie incinerata. Se pare ca si sangele si tamaia au aceeasi vibratie. Odata dedicate, conditionate, vibratia era trimisa catre Zeu.

Era un dar. Sacrificiul, luarea vietii, facea sa se trimita sufletul catre Zeu si acesta devenea entitate. Mai multe suflete, putere mai mare. Ne amintim cele 7 inimi puse in calul lui Fat Frumos din lacrima a lui Eminescu.
Si ajunseram si la raspunsul intrebarii de ce crestinismul taie din radacina sacrificiile pentru Zei. Pentru ca erau o alta specie de Zei. Iata si de ce biserica nu agreeaza incinerarea. Argesanu spunea ca incinerarea topeste toate cele 7 corpuri protectoare ale sufletului, probabil eliberandu-l de Iadul crestin, prin care sufletul se elibereaza in timp fizic (si aici a se citi Cum sa devii fenomen a lui Albert Ignatenko). Crestinii au si ei tehnica, nu mai mult slujbele religioase care dau surplus de ajutor spiritului. Dar pe bani. Ia si bea aghisma, prietene!
Nu cunoastem exact ierarhia Zeilor pana la Dumnezeu Arhitectul Universurilor, a Totului si a Nimicului. De fapt, nu cunoastem nimic la nivel teoretic. Avem doar fragmente de amintiri si trebuie sa o scoatem la capat cu ele. Poate de-asta ar fi crestineste sa mai aprindem o lumanare pentru parintii nostri duhovnicesti care ne mai invata una, alta.
Altarele pe care se savarseau sacrificiile, inca sunt deschise. Iata de ce pe capataiul Sfinxului din Bucegi cand m-am intins si am privit cerul am auzit ghizii mai tare decat niciodata. Urlau la mine sa ma dau jos.
P.S. Nu am pomenit nimic despre aruncatul in suliti, in mod special, pentru ca nu cred in el. In primul rand ritualul pe pamanturile Daciei nu erau barbare. Nimanui nu placea sa omoare pe aici. Totul era lege. Era mai lesne sa ii tai gatul decat sa-l arunci in 3 suliti. Zeul il primea oricum daca ar fi fost. Doar ca eu cred ca este un ascunzis al unor alte ritualuri cand Zeii inca calcau cu talpile lor sfinte Pamantul.
Acelasi tip de ritual il gasim in perioada fanariota in Fagaras, in Cetatea Fagarasului. Am uitat cine il practica, era un domn fanariot oricum. Exista un tobogan din sala domneasca inspre subsol. La capatul toboganului era o icoana a Maicii Domnului cu brate intinse ascutite precum sabiile. Procesul se numea Imbratisarea Maicii Domnului si presupunea ca daca nu mori din imbratisarea Ei, nu ai mintit pe domnul fanariot. Daca mureai, mintisei. Crestineste vorbind!